Camera Comunelor blochează un nou vot pe tema Acordului Brexit

Camera Comunelor blochează un nou vot pe tema Acordului Brexit
Publicat: 21/10/2019, 18:05

John Bercow a argumentat că moțiunea este practic aceeași cu cea depusă sâmbătă de Guvernul Boris Johnson.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislației asociate Acordului Brexit va dura cel puțin câteva luni.

Parlamentul European a anunțat luni că nu va ratifica Acordul Brexit până când documentul nu va fi aprobat de Camera Comunelor.

Premierul Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, Donald Tusk, președintele în funcție al Consiliului European. „Solicitarea de prelungire a procedurii Brexit tocmai a ajuns. Voi începe consultările cu liderii Uniunii Europene pentru a stabili cum să reacționăm”, a declarat Donald Tusk. Conform unor surse de la Bruxelles, Uniunea Europeană este dispusă să acorde Marii Britanii o nouă amânare a Brexit, în contextul impasului politic de la Londra.

Boris Johnson declarase la nivel public că nu va solicita amânarea Brexit, argumentând că săptămâna viitoare va încerca să obțină aprobarea de către Camera Comunelor a Acordului de retragere a țării din UE și a legislației aferente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Poate să stea în picioare” Florin Piersic a început procesul de recuperare după operația la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
×